Selectează versiunea
Apocalipsa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22
1 | Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” |
2 | Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei. |
3 | Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. |
4 | Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge. |
5 | Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. |
6 | Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.” |
7 | Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” |
8 | Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. |
9 | Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. |
10 | Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. |
11 | Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor. |
12 | Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit. |
13 | Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. |
14 | Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – 1Tim 4.1 ; Iac 3.15 ; 2Tes 2.9 ; Apoc 13.13-14 ; Apoc 19.20 ; Luc 2.1 ; Apoc 17.14 ; Apoc 19.19 ; Apoc 20.8 ; |
15 | „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” – |
16 | Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. |
17 | Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” |
18 | Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. |
19 | Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. |
20 | Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit. |
21 | O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare. |