Selectează versiunea
Ieremia
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52
1 | Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace? |
2 | I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor! |
3 | Totuşi, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. Ia-i ca pe nişte oi care trebuie tăiate şi pregăteşte-i pentru ziua măcelului! |
4 | Până când să se jelească ţara şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: „El (Ieremia) n-are să ne vadă sfârşitul!” – |
5 | „Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi, dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului? |
6 | Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase. – |
7 | Ţara pustiită. Asupra pustiitorilor. Mi-am părăsit casa şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mâinile vrăjmaşilor ei. |
8 | Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea; şi de aceea o urăsc. |
9 | A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strâng păsările de pradă? – Duceţi-vă şi strângeţi toate fiarele câmpului, aduceţi-le ca s-o mănânce! – |
10 | Un mare număr de păstori Îmi pustiesc via, Îmi calcă ogorul în picioare; ogorul Meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit. |
11 | Îl pustiesc, şi el stă trist şi pustiit înaintea Mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni nu ia seama la ea. |
12 | Peste toate înălţimile pustiului vin pustiitori, căci sabia Domnului mănâncă ţara de la un capăt la altul; şi nimeni nu-i lăsat în pace. |
13 | Au semănat grâu, şi seceră spini, s-au ostenit fără folos. – Să vă fie ruşine de ce culegeţi în urma mâniei aprinse a Domnului!” – |
14 | Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii Mei cei răi care se ating de moştenirea pe care am dat-o poporului Meu, Israel: „Iată, îi voi smulge din ţara lor şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. |
15 | Dar, după ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei şi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui şi pe fiecare în ţara lui. Ezec 28.25 ; Amos 9.14 ; |
16 | Şi dacă vor învăţa căile poporului Meu, dacă vor jura pe Numele Meu zicând: „Viu este Domnul!”, cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiţi în mijlocul poporului Meu. |
17 | Dar dacă nu vor asculta nimic, voi nimici cu desăvârşire pe un astfel de popor, îl voi nimici şi îl voi pierde, zice Domnul.” |