Selectează versiunea
Versiunea Dumitru Cornilescu (ro)
Versiunea King James (en)
Versiunea Webster (versiunea KJV refăcută) (en)
Versiunea American Standard (en)
Versiunea Basic English (en)
Versiunea Young's Literal Translation (en)
Proverbele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

1
Folosul temerii de Dumnezeu şi al înţelepciunii.

Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!
2 Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.
3 Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
4 Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
6 Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
7 Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!
8 Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.
9 Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău:
10 căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.
11
Fericirea şi înţelepciunea adevărată.

Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.
12 Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
13 Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!
14 Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul;
15 ea este mai de preţ decât mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.
16 În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă.
17 Căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice.
18 Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi.
19 Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile;
20 prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.
21 Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
22 Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.
23 Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.
24 Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
25 Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi;
26 căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.
27
Îndemnuri la o bună vieţuire.

Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci.
28 Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!” când ai de unde să dai.
29 Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine.
30 Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ţi-a făcut niciun rău.
31 Nu pizmui pe omul asupritor şi nu alege niciuna din căile lui!
32 Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.
33 Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvântă.
34 Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.
35 Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea.