Selectează versiunea
Iov
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42
| 1 | Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. |
| 2 | Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră. |
| 3 | Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine! |
| 4 | Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul. |
| 5 | Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece, Iov 7.1 ; |
| 6 | întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei. |
| 7 | Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari. |
| 8 | Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână, |
| 9 | înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou. |
| 10 | Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este? |
| 11 | Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile, |
| 12 | aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui. Ps 102.26 ; Isa 51.6 ; Isa 65.17 ; Isa 66.22 ; Fapt 3.21 ; Rom 8.20 ; 2Pet 3.7-11 ; Apoc 20.11 ; Apoc 21.1 ; |
| 13 | Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! |
| 14 | Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. |
| 15 | Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale. |
| 16 | Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele; |
| 17 | călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea. Deut 32.34 ; Osea 13.12 ; |
| 18 | Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei, |
| 19 | cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului. |
| 20 | Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul. |
| 21 | De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are. |
| 22 | Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.” |